Fost premier, despre Kovesi: E preferabilă pentru șefia Parchetului European, deoarece poate fi MANEVRATĂ

Fost premier, despre Kovesi: E preferabilă pentru șefia Parchetului European, deoarece poate fi MANEVRATĂ
Publicat: 31/03/2019, 17:47

„Uitați-vă la poziția dreptei europene în legătură cu Iulia Timoșenko și veți vedea cât de subiecte sunt aceste poziții pentru cineva acuzat de mită pe sume imense, în combinație cu tot felul de firme din Rusia, și care după aceea a devenit o eroină a maidanului de la Kiev, iar acum candidează la alegerile prezidențiale din Ucraina. Este același mecanism de sprijin pentru persoane care pot fi manevrate în marele joc al dreptei europene în momentul de față și de asta este preferabilă o persoană care fiind deja vulnerabilizată în România, prin toate aceste critici legate de abuzurile realizate, și având aceste frustrări legate de ceea ce i se întâmplă în România va fi ușor de manevrat la nivel european. Pentru că francezul care candidează, în mod evident, nu s-ar putea face același lucru cu el”, a declarat Adrian Năstase, duminică la Antena 3.

Fostul premier a adăugat că există riscul pentru România „să cădem între scaune” și să fim naivi în jocul împărțirii sferelor de influență la nivelul UE.

„Aceasta este miza până la urmă și este vorba de jocuri care trec pe deasupra României într-un moment în care toată Europa este în fierbere. Uitați-vă la ce se întâmplă la Londra, la Paris, în Germania, ș.a.m.d. Iar noi riscăm să cădem din nou între scaune în momentul în care vom accepta să fim din nou naivi în acest joc de împărțire a sferelor de influență și într-o perioadă în care, într-adevăr lucrurile merg, din păcate, într-o direcție foarte rea în Europa. Aceasta este de fapt marea problemă cu aceste alegeri. De ce este această încăpățânare la nivelul partidelor politice, mai ales cele dreapta din PE? Pentru că ele au nevoie de cineva care să fezandeze în continuare țările din Europa de răsărit, să le dea peste degete, în condițiile în care bătălia pentru resursele financiare va reîncepe după ieșirea Marii Britanii din UE”, a conchis Năstase.

Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar de Secția de anchetare a magistraților în dosarul în care are calitatea de inculpat, privind expatrierea din Indonezia a lui Nicolae Popa. Kovesi a contestat măsura la instanța supremă.

Președintele Parlamentului European Antonio Tajani a afirmat, vineri pe Twitter, că este îngrijorat de veștile privind punerea sub control judiciar a Laurei Codruța Kovesi, precizând că PE susține candidatura acesteia la șefia Parchetului UE și că va ridica problema la reuniunea de miercurea viitoare cu liderii grupurilor.

Mai mulți eurodeputați, printre care și câțiva din conducerea Comisiei LIBE, Judith Sargentini și Ana Gomes, au criticat, prin mesaje pe Twitter, măsura controlului judiciar dispusă de Secția de anchetare a magistraților în cazul Kovesi.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritas Schinas, a declarat, vineri, că e crucial ca toți candidații înscriși pentru șefia Parchetului European trebuie să fie tratați corect și să poată participa la toți pașii procedurii de selecție.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Descoperire arheologică rară, la Zidul lui Hadrian: Un mâner vechi de 2.000 de ani arată...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Prețurile au sărit în aer la Târgul de Crăciun din Craiova! Cât a ajuns să...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Statul verifică banii românilor! Riscă pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
Noile reguli de vânzare a mașinilor. Mai sunt câteva zile. Specialiștii explică procedurile
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un program revoluționar de Inteligență Artificială „citește” genele tumorilor dintr-o simplă imagine